Dragi colegi,
In cadrul intalnirii de ieri, 22.12.2009, pentru negocierea CCM la nivel de unitate, reprezentantii sindicatului si ai societatii au convenit semnarea CCM-ului in forma in care era la ultima intalnire la care a participat Raoul Ros.
S-a agreat ca in cursul zilei de 23.12.2009 sa le fie inmanate angajatilor vizati de transferul la Wipro actele aditionale in care se mentioneaza situatia curenta a fiecaruia (salariu, functie, data de plata etc), bonusul pe care il are de primit fiecare (1-2-3 salarii in functie de grila agreata cu Raoul Ros), precum si recunoasterea faptului ca sporul de vechime este inclus in salariul de baza.
Tot in cursul zilei de azi, departamentul juridic al ALU va finaliza redactarea CCM si il va trimite pe email reprezentantilor sindicatului pentru verificare. Semnarea efectiva a CCM si inregistrarea acestuia la Directia Muncii au fost stabilite pentru data de luni, 28.12.2009.
In momentul in care acest aspect va fi finalizat va vom putea pune la dispozitie pentru consultare acest document.
Principalele aspecte castigate in urma acestor negocieri sunt:
- prima de nastere pentru mame care este echivalentul unui salar mediu pe unitate sau salariului individual daca acesta este mai mare decat media pe unitate
- includerea in CCM a primei de Craciun (care pana acum era un act unilateral din partea Societatii si putea fi retras oricand) in procent de 5 % din masa salariala a ultimelor 12 luni
- marirea cuantumului diurnelor in tara
- salariul minim pe unitate 930 RON
- 1 zi de concediu la 5 ani vechime in ALU sau 2 zile la 10 ani vechime in ALU in plus fata de cele 24 de zile de concediu de odihna
- shake hand bonus pentu angajatii ce urmeaza a fi transferati catre Wipro de la 1 ianuarie 2010
- stabilirea unei grile clare de compensari sociale in caz de concedieri colective
Va multumim ca ati fost alaturi de noi si ne-ati acordat sprijinul vostru in momentele grele!
Impreuna, am reusit sa realizam aceste lucruri.
Va dorim tuturor sarbatori fericite cu sanatate si un an nou mai bun decat acesta.
Conducerea Sindicatului




